Vine un moment in care trebuie sa te accepti. In fiecare zi te lupti cu ceea ce se numeste viata. Iti e frica de imensitatea oceanului, de serpi, de avioane, de razboaie, dar nu esti constient de un lucru. Viata e cel mai infricosator lucru, e imprevizibila, nu ii cunosti puterile, nu ii stii avantajele, defectele, e schimbatoare.
Tot ce poti sa faci este sa o infrunti si sa fii curajos 24 de ore. Somnul nu te elibereaza de nelinistile din timpul luminii, creierul lucreaza si noaptea, te poate framanta in cel mai crunt mod. Iti da visele: reale si in conformitate cu ceea ce iti doresti, ceea ce vrei sau cu fricile tale. E atat de complex omul, dar si mai complexa e viata. Nu e posibil sa ajungi vreodata la un rezultat, nu o sa cunosti indeajuns pe nimeni, nici pe tine. E un mister ca reusesti sa tii pasul cu tot ce se intampla in jurul tau, inexplicabilul probabil devine normalitate. Desi iti e frica sa infrunti adevarul, stii ca il vei afla, ca te va gasi. E trist sa te lovesti de explicatii, de piedici, sa nu ai ce iti doresti. Dar tine totul de verbul a trai. Nu te poti impotrivi si nici nu poti schimba decursul lumii. Ai ajuns sa te conformezi si sa te lupti sa ai succes, sa devii cineva. Toata lumea isi doreste sa aiba bani, avere, o viata frumoasa, sanatate, e si normal daca ne gandim la Aristotel si la teoriile lui despre scopul omului. Scopul omului este sa atinga fericirea, sa detina mijloacele necesare, sa cunoasca virtutile. Dar e posibil asa ceva tinand cont ca fericirea noastra inseamna nefericirea altcuiva? E un paradox sa fii fericit, nu e posibil, iar fericirea nu poate fi intalnita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu