„Into the wild”, un film in care viata este traita in mediul pur, neslefuit

„Rather than love, than money, than faith, than fame, than fairness... give me truth.”

 

     Povestile cu oameni atrag publicul, aduc succes, iar o poveste reala are un impact major.  Astfel, scriitorul si jurnalistul Jhon Krauker a fost determinat sa scrie o carte, iar regizorul Sean Penn si-a gasit inspiratia intr-o asemenea poveste pentru a cladi un film de succes, ce a fost nominalizat la Oscar si a castigat 13 premii.

     Fiecare dintre noi isi propune un scop, un tel in viata, pe care il vrea indeplinit. De cele mai multe ori, ne dorim o casa, o masina, bani, succes. Lucruri materiale care sunt necesare, dar care totodata ne saracesc. Filmul in discutie, „Into the wild”, ne relateaza viata unui tanar, care s-a nascut cu anumite privilegii: facea parte dintr-o familie instarita, civilizata, dar cu un comportament imoral, in care adevarul era ocolit si  asezat pe un loc inferior. Personajul principal, Chris McCandless ( jucat de Emile Hirsch), hotaraste sa isi traiasca viata dupa bunul plac, nu dupa reguli si conduite impuse de societate. Inteligent si plin de energie, isi propune sa cunoasca adevarata viata, traind singur, ajutat de natura, in salbaticie. Altruist, inainte de a parasi lumea in care crescuse si in care se formase ca persoana matura, isi doneaza banii unei asociatii si isi incepe calatoria fara sprijin financiar, doar cu anumite obiecte utile: cateva carti ce ii hranesc interiorul. A calatorit facand autostopul si prin trenuri marfare. Se regaseste intr-o situatie umila, dar care il inalta si ii satisface dorintele de a atinge viata traita la inceputul civilizatiei. Visul sau era de a ajunge in Alaska, unde sa isi duca existenta singur, contopindu-se cu natura. Dupa lungi perindari, Chris McCandless, numindu-se Alexander Supertramp, ajunge la destinatia finala. Lucrurile simple l-au bucurat cu adevarat, invatand sa faca fata celor mai grele si naprasnice situatii. Povestea poate fi inteleasa ca o pedeapsa asupra parintilor, ca o dorinta de regasire si ca o necesitate de aflare a libertatii. Cert este ca nu te lasa rece; un film de 148 minute ce te tintuieste in fata ecranului si te poarta pe cai necunoscute, iti implanteaza ideea de libertate absoluta, te provoaca sa iei parte la situatia personajului, sa te incluzi in poveste si sa ai curajul sa o traiesti macar prin prisma imaginatiei.

Dupa nenumarate momente fericite, dintre care unele dificile, Alexander Supertramp, ajunge la concluzia ca „adevarata fericire e cea impartasita”, astfel isi doreste sa se intoarca acasa, la parinti. Multumit de sine si de calatoria vietii facuta, reia drumul intoarcerii, catre societate, numai ca raul Teklanika, pe care il trecuse in aprilie, devenise prea lat si adanc din cauza ghetii topite. Dezamagit ca nu se poate intoarce la lumea reala, se resemneaza si isi continua viata in pustietate, numai ca o greseala minora ii e fatala. O planta otravitoare amestecata printre altele ce ii asigurau hrana, traiul, l-au tintuit la pat, provocandu-i moartea.

Un final tragic, o moarte mai rar intalnita pe ecran, ne exemplifica un personaj implinit ce si-a trait viata dupa propriile reguli si a atins fericirea in cel mai pur mod.