E regretul!

Auzi ploaia. Gandirea iti sta pe loc, la acelasi moment petrecut demult. Incerci din rasputeri sa te ascunzi, sa fugi, sa uiti, insa nu are rost, samanta e implantata in tine, creste pe zi ce trece, timpul ii e ingrasamant. Degeaba te inglobezi in activitati, in evenimente, in distractii si te introduci in lume, totul e in zadar, il porti cu tine, oriunde ai fi, in orice timp.

 Cat e de greu sa nu poti fugi de tine, e imposibilul. Ai vrea pentru o secunda sa nu mai fii tu, sa vezi cum e, sa vezi lumina, sa parasesti indoiala, dar nu poti. Te scuturi, iti iei inima in dinti si strigi: E regretul! Zbieri, iti tii fata intre palme, iti smulgi parul din cap, iti zgarii pielea, simti ca traiesti, dar nu esti singur, regretul e cu tine, il porti zi de zi ca pe o haina zdrentaroasa, murdarita de timp. Parca mai poti sterge din cand in cand praful de pe ea, incerci sa o reinnoiesti, dar nu constati decat ca mizeria se depune la loc, orice ai face. Nu ai de ales, nu sunt optiuni, vina iti apartine, traiesti, te-ai nascut, pana la trezirea finala, te vei chinui. 

Un pas gresit a fost de ajuns, o hotarare de moment, un impuls, o neatentie, o adrenalina nestapanita. De aici a urmat calvarul. Fiecare il intalneste in diferite moduri, dar e acelasi. De regret nu te poti elibera, o data ce s-a ivit, te va urmari. Ai incercat  din rasputeri sa negi, sa tii cuvintele si gandurile in frau, sa fii absent, izolat, sa il amani, sa il izgonesti, sa te faci ca nu exista, ca e bine totul, insa in final va rabufni. Si de aici doar nori si mult praf in zare.