Un moment de liniste totala e ora 4 dimineata. Asa ma regasesc, cu o simpla privire pe geam, o privire aruncata spre cerul intunecat, limpede, in urma unei ploi de primavara. Un caine latra speriat, deranjat poate de lumea care dorme, vrea sa fie ascultat, sa isi cante disperarea. Iar disperarea ma gaseste si pe mine, disperarea mea e dorul. Nu pot sa il opresc, vine la mine de fiecare data cand sunt vulnerabila, as putea spune mai mereu.
Dorul. Ce cuvant maret si cata profunzime il acopera. Grandoarea semnificatiei lui ma nimiceste. E ca un foc ce te arde pe dinauntrul pielii, il poti simti, arsura ti-a lasat rani vii ce te chinuie si iti provoaca suferinte in orice clipa. Totusi il poti stapani uneori, cu un moment de minima bucurie, o stare de bine, dar de scurta durata.
Ai incercat din rasputeri sa acoperi golul, cu o persoana, cu o pasiune, cu un film, cu o carte, dar nu e nimic mai puternic decat taria lui, il simti in tine, creste si nu il poti tine in frau. Dorul. Atat de aproape de tine si atat de departe de modalitatea de a il distruge. Un moment de liniste, debarasare de lume, o fuga in transcendent, toate iti aduc in cale sentimente si ingrijorari provocate de acest cuvant impunator.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu