Ce frumos e afara; verdeata a inceput sa mijeasca, hainele subtiri au iesit de la naftalina, dar mintea imi fuge doar la Bacovia, la ploaie, la sumbru, la negru si gri, la nimic, la intuneric.
Unde imi este cusca? As vrea sa ma ascund intr-un barlog, sa convietuiesc pentru un timp doar cu framantarile mele. Asta simt noaptea.
Ziua imi pun masca de a fi om. Unele ganduri nu-ti dau pace, ceea ce te imputineaza, degradeaza, te nimiceste. Cred ca asta inseamna sa traiesti, durere, chin, suferinta, neajunsuri, nemultumiri. Binele este umbrit de "mucegaiul" de zi cu zi.Omul a coborat piedestalul societatii chiar in ziua in care s-a nascut. Cu cat timpul trece, cresterea, maturitatea, te golesc si te schimonosesc, iti patrund fiinta si iti seaca puterile, iti sug sangele si te transformi intr-un monstru ce chinuie la randul sau alte fiinte nenorocite. Bolnavul vrea sa fie sanatos, saracul vrea sa fie bogat, uratul vrea sa fie frumos, dar persoana confuza ce vrea? Nu vrea lume, nu vrea galagie, vrea doar sa fie ea, sa se regaseasca si sa poata simti ca traieste din nou. Incertitudinea este ca o boala incurabila, nu cunosti tratamentul, nu exista medicamente.
Cateodata simti ca nu ai scapare, cineva te-a cuprins cu ghearele, te-a introdus intr-un labirint din care nu poti iesi, nu gasesti usa, e ca un puzzle caruia ii lipseste o piesa, o inchisoare din care nu poti evada.
Ziua faci parte din lume, te chinui, te prefaci, iar noaptea te zbati in propria-ti fiinta, esti ca un condamnat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu