Undeva, candva

Up in the Air.

Auzisem de el, de premii, dar nu ma atrasese nimic, nici macar zambetul lui George Clooney. Iar pe langa drama era adaugat si comedy; l-am exclus, neintrand in aria mea preferata.

Pana am primit un “impuls” si i-am dat o sansa.

La o simpla privire poate parea un film de duzina, usor de inghitit si patruns, un film pe care sa-l vizionezi inainte de culcare. Dar daca faci asta, tind sa cred ca vei adormi mai greu.

Un inceput promitator ; un stil de viata ce se infatiseaza ca fiind perfect la care usor poti visa.

Calatorii, locuri, oameni. Nimic trainic, nimic organizat. Iar “acasa” nu e un cuvant ce trimite personajul intr-un loc stabil, cu picioarele pe pamant, ci sus, in aer. Acasa pentru majoritatea inseamna tot: familie, intimitate, spatiul tau.

 George Clooney se ferise si fugise de normal, isi dorea sa traiasca dupa modul ales.

“Carpe diem” il ghidase mai tot timpul. Nu avea reguli, nu-si dorea sa intre intr-un circuit in care sunt prinsi mai toti oamenii.

Se incapatanse sa nu faca parte din turma. Insa cand s-a asteptat cel mai putin, turma, gloata, l-a acaparat, dandu-si seama ca toate lucrurile renegate, il combateau. Toate convingerile lui au fost date peste cap.

De o persoana, de o femeie, de o situatie imprevizibila.

Desi nu s-a lasat invins usor, in final a tintit spre ce ii dictau instinctele, si-a urmat de data aceasta inima, nu ratiunea. Da, suna siropos, da, pare romantic, dar poate fi si real.

Si cu toate ca simtisem finalul previzibil, mi-am dorit sa ma insel, chiar am sperat la un happy ending. Insa personajul s-a trezit cam tarziu sa ia parte la hora realitatii.

Chiar daca ne incapatanam sa nu ne agatam, sa nu ne legam de persoane, sa nu ne cream datorii si relatii de tot felul, ele sunt inevitabile.

Doar un pustnic probabil reuseste sa se desprinda, dar noi, cei care ne invartim printre oameni, cei care respiram acelasi aer de pe aceleasi strazi, oricat de repede am alerga, virusul solidaritatii, al comuniunii, ne prinde. Avem nevoie de ceilalti, avem nevoie de puternicul « noi » .

De o Ea sau de un El. Si pana la urma totul tine de alegeri.

Aripi protectoare

Cu totii ne credem unici. Nimeni nu sufera mai mult decat noi, nimeni nu a cunoscut o asemenea durere. Nimeni nu iubeste ca noi.

Iti sorbi cuvintele cand iti insirui sentimentele si le savurezi siropul ce se scurge si te indulceste sau amaraste. Nu vrei sa pastrezi pentru tine, impartasirea cu oricare alta persoana iti provoaca o concretete, intensitatea starilor tale se mareste, simti cum creste chiar in timpul in care cuvintele iti parasesc corpul si se avanta in atmosfera.

Ce usurare sa iti faci martori, sa ai confesori, sa ai partasi la intamplarile ce ti-au dat lumea peste cap.

Si e intr-adevar o metoda prin care poti sa iti micsorezi povara, ai impresia ca odata ce ti-ai varsat vitregiile vietii, esti eliberat.

E ca o spovedanie, numai ca nu preotul e cel care te asculta, ci un prieten sau poate cosmeticiana sau un necunoscunt.

E o senzatie placuta sa stii ca esti ascultat, ca primesti  un sfat sau o indemnare, o aprobare ca te poti marturisi si iti poti continua viata indiferent de lovituri.

Te pricopsesti cu o expresie ce parca iti da imbolduri: asta inseamna sa traiesti.

Te invelesti cu vorbele venite de la ceilalti si incerci sa iti ingropi propriile ganduri, incerci sa le amani, sa nu le dai ragaz sa te napadeasca, pentru ca stii ca solutiile vor veni mai greu, iar cu cat de afunzi intr-o anumita problema, risti sa te adancesti cu tot cu picioare. Iar mlastina nu-ti va permite  sa inoti, nu-ti va ingadui sa folosesti colacul de salvare.

“Ceilalti” sunt intotdeauna o portita de iesire, o scapare din necaz.

Insusirea omului de a  trai printre semeni, de a convietui, se intareste.

Privind prin binoclu

“Exista lucruri cunoscute si lucruri necunoscute; intre ele sunt usi” – William Blake.

In perioada infantila, probabil una dintre expresiile cele mai folosite a fost “cand voi fi mare”.

Tot ce era pus sub umbra necunoscutului atragea, iar puterea pe care parea sa o detina o varsta mai inaintata, insufletea toate spiritele inocente.

“Cand voi fi mare... voi avea asa casa, voi fi doctor, voi fi politist sau fotomodel”.

Lucrurile erau stabilite, nu trebuia decat sa treaca timpul si sa vina momentul oportun.

Naivitatea copilariei ne-a facut visatori, le-a permis gandurilor sa zburde si sa-si stabileasca teluri.

Repeziciunea de a ne arunca asupra lucrurile, spontaneitatea, erau caracteristicile copilariei.

Perioada mult asteptata a sosit, iar surpriza de care s-a lovit “copilul” i-a marit pupilele. Nu-l astepta nicio casa, nicio profesie nicaieri, nu pareau a se ivi si nici a i se oferi pe tava.

Prima lectie a fost invatata: tactica pasilor marunti, nimic nu vine de-a gata, totul se castiga, inclusiv dragostea.

Intrebarea la care am fost supusa sa raspund, ma determina sa ma imaginez fata in fata cu Mafalda sau Baba Omida, nu ca as crede in vorbele lor de duh, doar metaforic vorbind.

Cum ma vad peste 10 ani?

Incerc sa raspund privind in retrospectiva. Acum 10 ani. Un copil plapand, abia mergand, impleticindu-si picioarele si cu frica de a-si pierde parintii. O intarziere de cateva minute, ducea la siroaie de lacrimi si la scenarii cu privire la siguranta parintilor.

Un copil ce nu putea sa adoarma daca nu a fost pupat, daca nu i s-a spus noapte buna si daca nu a avea intreaga ceata de papusi bagate sub patura, puse la culcare.

Timid, firav, dar in acelasi timp un adevarat Mogli, care manca si isi petrecea o parte din timpul liber in copaci. Andreea Marin mi-era muza, o imitam de cate ori aveam posibilitatea unui auditoriu, iar rolul de bocitoare mi se plia perfect.

De mica mi-am dorit sa ajung in televiziune si sa joc in filme, termenii de jurnalism si teatru inca erau pretentiosi.

Samanta dorintelor si a asteptarilor in viata, mi-a fost implantata in perioada cea mai pura si cea mai nevinovata. Am urmat intocmai ce visam, m-am lasat condusa de imaginile ce mi-au perindat prin minte cu mult timp in urma.

Viitorul e surprinzator, nu ai forta asupra lui, nu il poti controla din timp; te loveste imprevizibilitatea de fiecare data.

Vorba romanului zice “sa nu iti faci planuri ca tiganul” sau “sa nu te grabesti ca mireasa la pat”. Intelepte zicale ce ar trebui sa ne indemne sa urmam expresia latina “carpe diem”.

Cand vine vorba de asteparile unei persoane mature, de cele mai multe ori acestea se lovesc de cliseele bine cunoscute: intemeierea unei familii, cariera, sanatate, bani.

Ce-i drept, cam toti oamenii au parte de asemenea lucruri, in proportii diferite, normal, insa reusesc sa atinga macar unul din subiectele expuse.

De cele mai multe ori imi spun ca indiferent de situatie ma voi descurca, deci vitregiile vietii pot veni, insa nu imi vor impune un capat, doar moartea, dar ea nu e o surpriza, e parte din om de cand acesta se naste.

Nu-mi propun idealuri, nu imi fac lista de invitatii pentru nunta, nu imi aleg numele copiilor, nu imi stabilesc tiparul sotului perfect.

 O sa imbratisez fiecare moment si il voi trata dupa cum merita, o singura dorinta o voi vrea indeplinita: sa adorm noaptea la o ora decenta si normala.

Altfel

Dedicare, implicare, dorinte, asteptari.

Ani. Nopti nedormite. Griji.

Un vartej, o furtuna ce darama totul in cale, destrama, lasa pulberi si faramituri.

Un amalgam, o integrama, bifezi cate un raspuns, mai ingadui, mai lasi loc liber, esti chinuit.

Greseli repetate, strangeri reci de mana, mangaieri false.

Culmi prabusite, case darapanate, usi trantite...abia respiri.

Zambet inocent ce te incalzeste si te inmoaie, se transforma intr-un ranjet hidos si infricosator.

Tremur, susur, caldura, toate au devenit un zgomot asurzitor, un vuiet ce-ti tulbura linistea si iti zgaltie temelia.

Cuvinte…sau conexiuni. Dezastru si minciuni.

Vorbe ajunse spulberari de vant, gunoaie viermuind.

Imagini, perindari, momente. Au esuat in scarba, in renegare, in lepadare.

Fiori de nebunie iti incalzesc si-ti cutreiera corpul, iar umbra ce te pandeste, mormaie si te bajbaie, nevrand sa te piarda.

Mirosul ei ti-a infundat narile si ti-a inasprit gustul, iar matrita din care ti-ai croit tiparul, a dat gres. A iesit natang si plin de remuscari.

A pasi

Aceleasi strazi pe care le-ai batatorit de nenumarate ori. Stii cat de cenusie e culoarea blocurilor, cunosti vanzatoarele de la magazine, pana si trecatorii ti se par familiari.

Dupa ceva timp revii; stinghereala pune stapanire pe tine, esti ca un intrus, parca ai ochi atintiti asupra-ti; mergi cu capul aplecat, nu vrei sa iesi in evidenta, nu vrei sa fii vazut.

Daca ti-ar aparea Duhul lui Aladin, i-ai cere sa te faca invizibil.

Nu poti ingurgita sentimentele ce te framanta.

Esti tot tu, in aceleasi locuri, dar totul e schimbat.

Semnul intrebarii te tine strans de mana, iar punctele de suspensie te pun pe ganduri.

Oare nu poti reveni la fragmente din trecut, nu vrei sa accepti ca unele momente inca dainuie pe strazi si in amintirile tale ?

Starea letargica e zdruncinata, corpul nu-ti mai e molcom, esti pus in impas.

Trebuie sa faci alegeri: vei fi curajos, esti pregatit sa infrunti anii sau te vei ascunde sub o carapace?

Alegerea facuta iti va dicta drumul, indiferent de optiuni, cea aleasa, crezuta cea optima, te va mentine la suprafata, va fi ca un dop de pluta, nu are cum sa te scufunde.

Fat-Frumos

  E un joc de-a prinselea. Iti place o perioada sa fugi, dar intr-un final vrei sa fii prins si sa nu ti se mai dea drumul.

  Cu privirea pierduta, atintita pe un punct ce nu reprezinta nimic, personajele isi istorisesc intamplarile, simt nevoia sa impartaseasca, sa se elibereze de greutatea ce i-a apasat vreme indelungata.

  Desi mediul ramane indiferent la relatarile tale, cerul va fi tot albastru, apa tot incolora, ai impresia ca totul se schimba, atunci cand te loveste un trasnet.

  Doar tu, victima, ai tendinta sa-ti urli sfasierea si sa faci si alti partasi la intamplare, simti nevoia sa fii auzit.

  E un joc ce nu cunoaste reguli; si le impune pe propriile-si.

  Cu aerul de nepatruns, cu imaginea ce-l infatiseasa asemeni unui zeu coborat din Olimp, crede ca detine tot controlul. El este stapanul si isi permite orice.

  “Les amours imaginaires” (Heartbeats) ne ilustreaza intru totul zicala : « dragostea e oarba ».

  Zeul impunator ce-si poarta tridentul cu mandrie, isi mascheaza adevarata fata, lasandu-le pe umilele “nimfe” sa interpreteze dupa bunul plac.

  E hetero sau homosexual? Ce isi doreste? Ce preferinte are?

  Nu se dezveleste, aura ce-l inconjoara e impenetrabila. Atentia ii e drogul, vrea ca totul sa se miste in jurul lui, vrea sa fie soarele, iar ceilalti simpli pamanteni.

Buclele galbui ce-i brazdeaza fata imaculata il fac irezistibil, el e stapanul ce dicteaza, ramanand sa i se indeplineasca orice pretentie.

  O vreme jocul ii merge,mandria lui e incomensurabila; delasator isi duce existenta, stiind ca multi ii poarta grija.

  Dar cand paharul “plebei” se umple, revarsarea lui se intoarce contra stapanului.

  Temator ca si-a pierdut laurii, zeul decazut, incearca sa isi recapte faima cu oricine, siguranta lui nu poate fi zdruncinata.

  Cetatea ce l-a aparat s-a prabusit, ramanand doar ruine.

  Ca o vulpe ce nu ajunge la struguri si care zice ca sunt acri, acum, narcisistul detronat se multumeste si cu ciorchinele uscat, batut de timp. Nu mai tine cont de preferinte si asteptari, are nevoie doar de drog, isi cauta pilonii cetatii in orice lucru vulnerabil.

Filmul poate fi plictisitor pentru iubitorii de actiune; prezinta analize, cugetari.

Viata pe umeras

  O iedera in diferite culori si nuante, ce se preschimba in functie de timp si de caldura ce o dogoreste. Se agata de orice mijloc ii sta in cale, scopul ei este sa isi gaseasca un sprijin, un suport pe care sa se bazeze si sa isi consolideze intreaga creatie.

   Cu miscari molatice isi schimba portiunea bine determinata, incearca cu toata seva sa se incolaceasca de toate punctele din juru-i. Desi isi intinde tentaculele precum o caracatita, dorinta arzatoare ii e sa fie cat mai aproape de radacina bine infipta in pamant, stie ca daca isi va mari suprafata, risca sa fie calcata in picioare, destramata, zdrobita.

  Omul este iedera; punctul sau de sprijin este siguranta data de un obiect, de o alta persoana.

Nu poate accepta sa se indeparteze de izvorul ce ii traseaza liniile de urmat in viata.

  Numai ca izvoarele, desi par interminabile, pot seca, in locul lor ramane doar un put uscat, din care nu mai poti culege nimic, pustietatea ce-l inconjoara te trezeste la realitate.

Lasitatea si frica de a parasi siguranta te imboldesc sa te pastrezi in jurul izvorului, sa nu parasesti perimetrul cunoscut, sa fii in permanenta veghe si sa astepti sa tasneasca sursa de energie din care nu te-ai infruptat demult.

  E foarte comod sa ramai intr-un teritoriu cunoscut, e o hotarare pe care o iei pe moment, e adapostul ce nu poate fi abandonat. Ramaii pentru ca nu faci fata situatiei “de afara”. Dincolo de portile convingerii tale, te asteapta un razboi, o batalie, o calatorie teribila, numai ca e o ratiune de a trai, iti castigi independenta, nu mai esti vasalul izvorului, te-ai dezrobit.

  Izvorul a fost o piedica repetata si a devenit doar o corvoada.

Baiatul sobolan

  “Daca cineva iti da o palma peste obrazul drept, intoarce-i-l si pe celalalt” sau mai degraba preferi “ochi pentru ochi si dinte pentru dinte”?

  Cearcane adancite si ochi afundati, alaturi de cateva lacrimi sfioase ce incearca sa se pastreze pe gene, formeaza imaginea de inceput a dramei daneze.

Pereti de beton au fost ridicati si s-au proptit intre relatiile umane, nu vor sa fie daramati, incomunicarea s-a asezat comod, gasindu-si culcusul in cele mai firave fiinte.

  Vietile separate, drumurile intretaiate, duc la o poveste ce prezinta diferite actiuni ce ajung sa se imbratiseze.

  “In a better world” prezinta viata unui doctor ce-si dedica timpul si siguranta intru ingrijirea unor oameni simpli din Kenya si care e la un pas de a divorta. Copilul mai mare al personajului (Elias) simte tensiunea din familia sa si se izoleaza, ajungand sa fie mascota colegilor de la scoala, fiind batjocorit si insultat.

  Lucrurile iau o alta turnura la aparitia unei familii venite din Londra ce se stabileste in Danemarca.

Personajul Christian, un copil inca suferind dupa proaspata moarte a mamei sale, uraste oamenii lasi si incearca sa se apere si sa ii pedepseasca pe cei care se cred superiori.

  Calmitatea, stapanirea de sine, sunt armele unei persoane morale, ce incearca sa rezolve problemele prin cuvinte, insa de cealalta parte a baricadei te loveste brutalitatea, incapacitatea de a ingaima cateva cuvinte ce pot duce la un pact "iarta-ma".

  Umilinta la care esti supus te face invingator, poti iesi mandru dintr-o confruntare, desi porii iti urla de furie si sangele iti clocoteste, nu ramane decat sa iti tii in frau starile determinate de instinctul primar al unora, lovitura.

  Vrei ca principiile sa nu iti fie zdruncinate, vrei sa te mentii vertical si sa actionezi dupa valorile pe care le-ai acumulat, iti cunosti limitele si nu le poti depasi.

  Filmul ne ilustreaza diferite vitregii ce intampina personajele si le pun la cele mai grele incercari, precum: destramarea unui cuplu, blocarea unei relatii tata-fiu, alegerea intre iertare si razbunare, declinul unei fiinte.

  Un film despre oameni si trairile la care sunt supusi in diferite situatii, regizat de Susanne Bier, a atras atentia si a fost premiat cu Oscar 2011 pentru cel mai bun film intr-o limba straina, daneza.

Alba-neagra

  Inca doi, trei sau mai multi, numarul creste, timpul se depune, formeaza o pojghita ce nu se vrea indepartata.

  Anii te invata sa fii selectiv, nimic nu te mai incanta asa usor si nu-ti mai trezeste simturile. Ramaii indiferent si te uiti chioras la cele mai multe propuneri. O figura de stil s-a lipit ca un scai de stratul ce te inconjoara. Comparatia. E la tot pasul, compari oameni, compari situatii. Nu ii poti vedea dintr-un singur unghi, ii privesti in functie de perimetrul strans de propriile experiente.

  E ca si cum ai inhala acelasi aer naclait. Nu simti ca traiesti si respiri in prezent, duhoarea trecutului te urmareste zi de zi, te apasa ca o carapace. Te privesti in oglinda si te intrebi cine esti, dar raspunsul intarzie, pentru ca ai ramas inchistat in amintiri, in ganduri nedeslusite care nu-ti permit sa evadezi.

  Esti intr-o stare de meditatie din care te vei trezi obosit, zbarcit, supt de timp si de necazuri, orbecaind printre lume ca Diogene in cautarea unui om. Noaptea iti vegheaza simtirea si-ti inunda ochii de roseata insomniei, iar zorii diminetii te cuprind cu spaima si te gasesc la fel de buimac si incapabil sa respiri.

  Un cuvant te hartuieste fara teama de refuz, stie ca va invinge si ca te va mantui: fuga. 

  Un loc nou, necunoscut, in care vei fi doar un trecator, in care nimeni nu te judeca si nu-ti cunoaste dedesubturile, ti se pare ideal. Ti-ai fixat noul tel, solutia, doar ea te poate salva.    

  Chiui de bucurie, soarele ti-a brazdat obrajii cu o noua raza, sangele a prins viata si iti incalzeste trupul ce mult timp a fost invaluit in gheata.

  Exuberanta atinge cote maxime, ti-ai gasit leacul.

Cioara vopsita

„SOMETIMES THE GREATEST JOURNEY IS THE DISTANCE BETWEEN TWO PEOPLE”

  Un pahar de vin rosu si cateva informatii ce-l acompaniaza: a obtinut Globul de Aur si i-au fost inmanate alte premii considerabile. Merita vazut, iar genul in care e incadrat, drama-romance, e un atu, nu ramane decat sa ruleze.

  Invelisul se indeparteaza usor-usor, deschizand un subiect despre care cu greu oamenii de rand vor sa vorbeasca: actiunea de a insela.

  Constrangerea, scarba, dorinta de evadare, te determina sa iei decizii pripite. Fuga ti se pare o solutie si o adopti. Fuga de obisnuit, de normal, evadarea catre necunoscut sunand promitator, sunt ingredientele ce iti pregatesc urmatorul aluat din care vrei sa gusti.

  Primul pas a fost facut, urmeaza acum sa te adaptezi, sa te pliezi pe noua situatie, numai ca libertatea pe care tocmai ai castigat-o te indeamna sa apuci spre cai gresite.

  Protagonista filmului “The painted vail” ne ilustreaza ce dulce poate fi scaparea, dar in acelasi timp ne arata cat de acre ii pot fi roadele.

  Kitty, pare a avea un nume predestinat, fuge de sotul care o iubeste neconditionat si se arunca in patul lui “Casanova”, care minte si imbratiseaza perfect imaginea unui individ care ar face orice pentru satisfactia proprie. Promisiunile desarte, cateva clipe de pierdere totala in extaz, ii ofera actritei Naomi Watts, desfatul de care avea nevoie pentru a simti ca traieste.

  Nimic din ce e frumos nu dureaza, asa ca sotul, actorul Edward Norton, descopera infidelitatea, dar isi pastreaza calmitatea si actioneaza cu inteligenta, lovind cu indiferenta.

 Viata dura, dintr-un sat din China, o loveste si pe Kitty, care se dezmeticeste din visul proaspat trait, dar spulberat. Regretele o macina, dar nu-si poate asuma intreaga vina, vrea sa o imparta, lucru ce ii reuseste.

 Actul sexual desparte suflete pereche sau doar imaginate, dar tot el, presarat cu putin alcool, le poate reuni. Amantul Charlie din “The Painted Vail” izbuteste sa ramana doar sub numele de “nimeni important”.

  Ca in orice film ce prezinta lupta dintre Bine si Rau, ca in basmele lui Petre Ispirescu, totul ia fagasul normal, greselile sunt iertate, dragostea pura si sincera invinge, chiar daca holera face ravagii. Iubirea eterna mentine sufletele chinuite si se poate simti dincolo de portile Raiului sau ale Iadului.

  Ultimele cuvinte ce raman intiparite in mintea telespectatorului sau ale omului ce se identifica cu vreun personaj, sunt urmatoarele: Iarta-ma ( apoteotic spus), iar raspunsul vine ca sunetul unei trompete ce-ti tulbura linistea: Imi pare rau.

  Din pacate au fost spuse prea tarziu, iar insemnatatea lor se scurge ca apa de la robinet, catre un canal ce se amesteca cu restul mizeriilor.

Pinocchio

Se strecoara ca un sarpe, gaseste orice crapatura prin care sa-ti patrunda interiorul, pentru ea nu exista frontiera. Anticorpii sunt prea firavi pentru vigoarea ce i-a lovit. Nu ai niciun scut care sa te protejeze, esti strapuns de o sageata otravita ce ti se imprastie prin vene.

   Ii e la indemana orice subterfugiu, te induce in cel mai ametitor valmasag. E ca un puhoi navalnic ce nu se opreste si in calea caruia nu se afla niciun impediment.

   Pe zi ce trece marimea ei sporeste, i-a fost necesar un mic sambure pentru a-si croi drumul catre nimicire.

   Totusi, dupa indelungi ocoliri si dupa chinuri la care supune, satisfactia pe care o simte si cu care se hraneste, ajunge sa ii fie prapastie. Minciuna e puternica o vreme, dar esueaza in a fi doar arma unui om venal.

   Seva nefasta ce ti-a circulat prin sange ajunge la saturatie si rabufneste; licoarea imprastiata se metamorfozeaza in adevar.

Pedeapsa iti apartine.

O panza

Ai simtit ca ochii ti-au fost larg deschisi, mintea ti-a fost zbarlita, iar prima impresie facuta te-a tulburat. Ai gasit un adevar doar al tau, ti-ai ales “obiectul” in urma propriei analize.

Ceea ce este deplasat, gresit, neslefuit, iluzoriu pentru lume, poate insemna unic, atragator pentru tine; tu vezi ceea ce iti doresti, creezi invelisul “obiectului ales” in functie de asteptarile stabilite.

 De fapt, te sprijini de un adevar ce nu exista, e o stare de la care nu poti abdica, te-ai agatat strans, te-ai incolacit ca pe o liana. Cineva iti sopteste la ureche: “doar tu il cunosti” si te simti superior, iti arati penele precum un paun, esti mandru de descoperirea facuta. Obiectul straluceste datorita tie, doar tu i-ai dezvaluit valoarea.

Viceversa, ti se umfla narile la rostirea noului tau reazem, taria lui te moleseste, stii ca poti fi “tu insuti” doar in preajma obiectului.

Incapatanarea ce te inversuneaza te impinge catre un drum gresit, cu damburi, iar repetarea “inselaciunii” de tine infaptuita devine un adevar.

 Fantasma si-a intins tentaculele, nu te slabeste, esti prins intr-o situatie a carei stransoare greu o desfaci.

Fara artificii

"Underneath it all, you're naked"

O forma de abandonare totala, de iesire din cotidian, o renuntare de la mastile ce le porti, dezbracarea in fata puritatii, dispensarea.

Nu e nici obscenitate, nici sex, nici comportament trivial. E doar nuditate.

Industria modei a incercat sa acapareze si sa exploateze tot ceea ce este pacatos, rusinos, cu tentatii sexuale, forme manipulative, orientari financiare, tocmai pentru a face omul sa accepte mai usor lucrurile reale, sa nu fie stanjenit in anumite situatii.

Nuditatea este o forma de a te exprima, de a atinge sensibilitatea si senzualitatea in cele mai profunde adancimi.

Nuditatea, renuntarea la haine, goliciunea, nu e o noutatea, mai bine zis e un fapt, asa te nasti. Daca e sa ne gandim la arta, aceasta forma a fost exploatata inca de timpuriu, fiind intalnita in capodoperele celor mai cunoscuti pictori, care au reusit sa creioneze prin pensula perfectiunea corpului omenesc: Claude Monet, Vincent Van Gogh, Paul Cezanne, Edgar Degas, Pierre Auguste Renoir.

Astazi, singura diferenta e inovatia. Tehnologia a usurat munca si a facut-o sa ia diferite forme, imaginatia poate zburda fara oprelisti. Astfel, fotografii si designerii pot jongla cu modelele, punand pe "hartie" cele mai inedite ipostaze.

 Modelul reprezinta corpul uman, fotografii nascocesc din spatele lentilei adevarate opere de arta. Incearca sa transmita o poveste, sa captureze esentialul unui individ, numai ca omul de rand trebuie sa aiba capacitatea de a pune o linie intre arta, exploatare si pofta.

Si totusi, exista o jena majora intalnita la privirea unui corp omenesc, la o scena de dragoste sau la o fotografie ce infatiseaza un nud. Probabil ca pusi in fata unui peisaj admirabil, oamenii vor sa iasa biruitori din aceasta incurcatura redutabila, incercand sa-si acopere privirea cu o panza, spunand simplu, ca e urat.

Nuditate nu inseamna sex. Este o modalitate de acceptare a corpului, a varstei, castigarea libertatii, cat si ruperea de rusine, cresterea increderii in sine. Inseamna placere simpla, bucurie pura si nealterata, dezvaluirea splendorii divine.

"Art can never exist without naked beauty displayed. " -William Blake

Mersul racului

„You want me to say it? Time destroys everything.”

     Si s-a dezlantuit furtuna. Imagini obositoare, violente, camera se misca neincetat, tremura, nu poti distinge despre ce e vorba. Sunete animalice, voci rasunand, barbati in extaz si mult fum.

O capodopera frapanta, ce este deschisa cu actiunea de sfarsit, alunecand greoi, plina de noroi, catre inceputul pus intr-o lumina pozitiva. 

Cuplul format din Monica Belluci si Vincent Cassel sunt protagonistii acestui film zguduitor; acestia au reusit sa se plieze perfect pe cerintele greu de satisfacut ale regizorului Gaspar Noe.

O clipa de neatentie, de euforie, un moment in care crezi ca totul e in regula si merge dupa cum iti doresti, cand te crezi indestructibil, cand crezi ca ai facut alegerea potrivita, acea beatitudine in final va distruge viitorul si iti va intuneca existenta.

Nimic nu e mai dureros decat sa recunosti ca ai gresit si ca vina iti apartine, iar faptele ulterioare s-au dezlantuit datorita deciziei stramb luate.

Irreversible a fost primit cu reticenta in anul aparitiei, a prezentat o tema pe care nu multi privitori o pot indura sau ingurgita. Frica de adevar, vizualizarea realitatii crunte si dure, i-a facut sa se ridice de pe scaune si sa paraseasca sala cinematografului.

De obicei atunci cand ne place un lucru, ne impresioneaza, tindem sa-l repetam; in cazul unui film, il revedem. Insa Irreversible e atat de cutremurator, rascolitor si atat de profund, incat astepti sa se termine, nu pentru ca nu ti-a trezit nicio emotie, ci ca nu te mai poti aduna, te-a ravasit si te-a adus intr-o stare din care greu mai poti iesi.

Violul, suferinta, dragostea, furia, vina, neputinta, s-au adunat si s-au strans de mana, revarsandu-se in cele mai intense emotii pe care le-au putut reda.

Variety: „A demanding but rewarding emotional odyssey in a challenging visual package. ”

Chicago Sun-Times : „The fact is, the reverse chronology makes Irreversible a film that structurally argues against rape and violence, while ordinary chronology would lead us down a seductive narrative path toward a shocking, exploitative payoff. ”

Film Threat: -„Let me set the record straight: Gaspar Noé is the real deal. Is he excessive? Yes. Manipulative? Sure. Pretentious? Absolutely. But, he’s also one of the most exciting filmmakers on the planet. ”

                   - „Anyone with a weak heart or a queasy stomach should stay away. In fact, most everyone everywhere should stay away. But if you still want to see Irreversible, be prepared to see images that will upset and disturb you for a long, long time. Be prepared to be shaken to the very core. ”

The New Yorker: „Even if you closed your eyes -- a tempting option -- you would still know that you were in the hollering presence of pain. The story is undiluted dread.”

Mama voastra va naste doi copii si un caine...

...iar daca va comportati dupa reguli si va imbunatatiti rezultatele, renuntam la copii si va sosi doar cainele.

Cam asa suna una din replicile socante ale filmului Dogtooth (Kynodontas).

   Un film de-a dreptul straniu, ce prezinta un subiect inedit, cu insertii de imagini ce ilustreaza sexul explicit, incestul chiar.

   O familie izolata, formata din 5 membri, parintii si copiii: un baiat si doua fete, plus alte 4 personaje ce apar fugitiv in cateva secvente, alcatuiesc intreaga poveste a filmului regizat de Giorgos Lanthimos.

   Dogtooth este un film greu de suportat si privit, infatiseaza o poveste morbida, in care copiii sunt victimele propriilor parinti.

  Realitatea lor este cea impusa de familia disfunctionala, traiesc intr-o bula, mai bine zis traiesc intre gardurile curtii, nu le este permis sa paraseasca aria casei imprejmuite. Doar tatal procura lucrurile necesare si poate iesi din „capsula” , insa doar cu masina, suprafata dincolo de casa e intr-un fel contaminata, e ca o lava pe care copiii nu pot pasi.

  Baiatul familiei are parte de anumite privilegii, se bucura de intretinerea unor relatii sexuale cu o colega de a tatalui sau, insa acestea sunt programate, urmeaza un ciclu bine stabilit.

  De asemenea, parintii isi invata copiii anumite cuvinte sau le explica ce inseamna, dandu-le intelesuri proprii:

- mitraliera= pasare foarte frumoasa

- zombie= floare mica si galbena

- vagin= un bec mare, de exemplu: Vaginul s-a stins si camera a fost invaluita in bezna.

- pisica= animal feroce, unul din cele mai periculoase din cate exista

- tastatura= organ genital

- sosea= vant puternic

- excursie= material foarte rezistent, folosit la construirea podelelor

  Kynodontas prezinta o insiruire de aberatii, de lucruri absurde, la care putem zambi, ramanem stupefiati sau ne pun rabdarea la incercare.

Inca nu m-am hotarat daca am pierdut 94 de minute in van sau daca au fost constructive, facandu-ma sa pretuiesc libertatea de alegere, de exprimare, educatia primita, cat si controlul pe care il detin asupra propriei vieti.

  Cert e ca filmul a avut impact si nu a ramas sub „egida” necunoscutului, a fost nominalizat la Oscar 2011 pentru cel mai bun film strain, iar la Cannes 2009 a fost premiat cu „Un Certain Regard Award”.

New York Post: „Dogtooth isn't for everybody, but it will delight the adventurous.”

Chicago Sun-Times:  “Dogtooth is like a car crash. You can’t look away.”

Seatle Times: “To put it mildly, "Dogtooth" is not for everyone, but it can grow on you even if you think you've rejected its influence. “

New York Times: “Mr. Lanthimos's ends may be obscure, but his means can be seductive.”

Placere si teama

Interiorul tau se afla intr-o mlastina ce-i surpa realitatea, este prins intr-un nisip miscator ce l-a imobilizat, simte cum imprevizibilul l-a lovit in moalele capului.

Ai fost strafulgerat de o imagine, ti s-a perindat prin minte un tablou. Te-ai simtit capturat, rapit, fermecat, cucerit.

Iti dai un ragaz, te gandesti daca iti permiti un risc, daca vrei ca imaginea sa te urmareasca.

Te consideri hipnotizat: imaginea te-a furat, fascinat, te simti electrizat si in acelasi timp topit.

Inima nu te asculta, galopeaza si nu poti sa o opresti, e intr-o competitie in care vrea neaparat sa fie invingatoare. Siguranta a fost dezgolita, i-a fost dezvaluita nuditatea, hainele ii sunt inocenta ardenta.

  Esti cuprins de un delir discret, insa nimeni nu indrazneste sa iti zdruncine creatia.

 Trupul a luat-o razna; cuvantul, imaginea, sunetul, gandul, te fac sa vibrezi asemenea unei lovituri de bici. Emotia s-a revarsat asupra obrajilor cu o roseata intensa, nu poti sa o strunesti, sa ii potolesti vigoarea.

Orice gand, orice interes suscitat, se incadreaza perfect in starile ce te contopesc.

Ravasit, iti impui sa afli cine ti-a invadat spatiul, cine poate avea asemenea forta asupra ta, cine nu da ascultare ratiunii tale.

Placerea si teama iti ilustreaza tabloul format, s-au adunat in acelasi timp, s-au napustit asupra aceluiasi trup.