Inca doi, trei sau mai multi, numarul creste, timpul se depune, formeaza o pojghita ce nu se vrea indepartata.
Anii te invata sa fii selectiv, nimic nu te mai incanta asa usor si nu-ti mai trezeste simturile. Ramaii indiferent si te uiti chioras la cele mai multe propuneri. O figura de stil s-a lipit ca un scai de stratul ce te inconjoara. Comparatia. E la tot pasul, compari oameni, compari situatii. Nu ii poti vedea dintr-un singur unghi, ii privesti in functie de perimetrul strans de propriile experiente.
E ca si cum ai inhala acelasi aer naclait. Nu simti ca traiesti si respiri in prezent, duhoarea trecutului te urmareste zi de zi, te apasa ca o carapace. Te privesti in oglinda si te intrebi cine esti, dar raspunsul intarzie, pentru ca ai ramas inchistat in amintiri, in ganduri nedeslusite care nu-ti permit sa evadezi.
Esti intr-o stare de meditatie din care te vei trezi obosit, zbarcit, supt de timp si de necazuri, orbecaind printre lume ca Diogene in cautarea unui om. Noaptea iti vegheaza simtirea si-ti inunda ochii de roseata insomniei, iar zorii diminetii te cuprind cu spaima si te gasesc la fel de buimac si incapabil sa respiri.
Un cuvant te hartuieste fara teama de refuz, stie ca va invinge si ca te va mantui: fuga.
Un loc nou, necunoscut, in care vei fi doar un trecator, in care nimeni nu te judeca si nu-ti cunoaste dedesubturile, ti se pare ideal. Ti-ai fixat noul tel, solutia, doar ea te poate salva.
Chiui de bucurie, soarele ti-a brazdat obrajii cu o noua raza, sangele a prins viata si iti incalzeste trupul ce mult timp a fost invaluit in gheata.
Exuberanta atinge cote maxime, ti-ai gasit leacul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu