Fat-Frumos

  E un joc de-a prinselea. Iti place o perioada sa fugi, dar intr-un final vrei sa fii prins si sa nu ti se mai dea drumul.

  Cu privirea pierduta, atintita pe un punct ce nu reprezinta nimic, personajele isi istorisesc intamplarile, simt nevoia sa impartaseasca, sa se elibereze de greutatea ce i-a apasat vreme indelungata.

  Desi mediul ramane indiferent la relatarile tale, cerul va fi tot albastru, apa tot incolora, ai impresia ca totul se schimba, atunci cand te loveste un trasnet.

  Doar tu, victima, ai tendinta sa-ti urli sfasierea si sa faci si alti partasi la intamplare, simti nevoia sa fii auzit.

  E un joc ce nu cunoaste reguli; si le impune pe propriile-si.

  Cu aerul de nepatruns, cu imaginea ce-l infatiseasa asemeni unui zeu coborat din Olimp, crede ca detine tot controlul. El este stapanul si isi permite orice.

  “Les amours imaginaires” (Heartbeats) ne ilustreaza intru totul zicala : « dragostea e oarba ».

  Zeul impunator ce-si poarta tridentul cu mandrie, isi mascheaza adevarata fata, lasandu-le pe umilele “nimfe” sa interpreteze dupa bunul plac.

  E hetero sau homosexual? Ce isi doreste? Ce preferinte are?

  Nu se dezveleste, aura ce-l inconjoara e impenetrabila. Atentia ii e drogul, vrea ca totul sa se miste in jurul lui, vrea sa fie soarele, iar ceilalti simpli pamanteni.

Buclele galbui ce-i brazdeaza fata imaculata il fac irezistibil, el e stapanul ce dicteaza, ramanand sa i se indeplineasca orice pretentie.

  O vreme jocul ii merge,mandria lui e incomensurabila; delasator isi duce existenta, stiind ca multi ii poarta grija.

  Dar cand paharul “plebei” se umple, revarsarea lui se intoarce contra stapanului.

  Temator ca si-a pierdut laurii, zeul decazut, incearca sa isi recapte faima cu oricine, siguranta lui nu poate fi zdruncinata.

  Cetatea ce l-a aparat s-a prabusit, ramanand doar ruine.

  Ca o vulpe ce nu ajunge la struguri si care zice ca sunt acri, acum, narcisistul detronat se multumeste si cu ciorchinele uscat, batut de timp. Nu mai tine cont de preferinte si asteptari, are nevoie doar de drog, isi cauta pilonii cetatii in orice lucru vulnerabil.

Filmul poate fi plictisitor pentru iubitorii de actiune; prezinta analize, cugetari.

Viata pe umeras

  O iedera in diferite culori si nuante, ce se preschimba in functie de timp si de caldura ce o dogoreste. Se agata de orice mijloc ii sta in cale, scopul ei este sa isi gaseasca un sprijin, un suport pe care sa se bazeze si sa isi consolideze intreaga creatie.

   Cu miscari molatice isi schimba portiunea bine determinata, incearca cu toata seva sa se incolaceasca de toate punctele din juru-i. Desi isi intinde tentaculele precum o caracatita, dorinta arzatoare ii e sa fie cat mai aproape de radacina bine infipta in pamant, stie ca daca isi va mari suprafata, risca sa fie calcata in picioare, destramata, zdrobita.

  Omul este iedera; punctul sau de sprijin este siguranta data de un obiect, de o alta persoana.

Nu poate accepta sa se indeparteze de izvorul ce ii traseaza liniile de urmat in viata.

  Numai ca izvoarele, desi par interminabile, pot seca, in locul lor ramane doar un put uscat, din care nu mai poti culege nimic, pustietatea ce-l inconjoara te trezeste la realitate.

Lasitatea si frica de a parasi siguranta te imboldesc sa te pastrezi in jurul izvorului, sa nu parasesti perimetrul cunoscut, sa fii in permanenta veghe si sa astepti sa tasneasca sursa de energie din care nu te-ai infruptat demult.

  E foarte comod sa ramai intr-un teritoriu cunoscut, e o hotarare pe care o iei pe moment, e adapostul ce nu poate fi abandonat. Ramaii pentru ca nu faci fata situatiei “de afara”. Dincolo de portile convingerii tale, te asteapta un razboi, o batalie, o calatorie teribila, numai ca e o ratiune de a trai, iti castigi independenta, nu mai esti vasalul izvorului, te-ai dezrobit.

  Izvorul a fost o piedica repetata si a devenit doar o corvoada.

Baiatul sobolan

  “Daca cineva iti da o palma peste obrazul drept, intoarce-i-l si pe celalalt” sau mai degraba preferi “ochi pentru ochi si dinte pentru dinte”?

  Cearcane adancite si ochi afundati, alaturi de cateva lacrimi sfioase ce incearca sa se pastreze pe gene, formeaza imaginea de inceput a dramei daneze.

Pereti de beton au fost ridicati si s-au proptit intre relatiile umane, nu vor sa fie daramati, incomunicarea s-a asezat comod, gasindu-si culcusul in cele mai firave fiinte.

  Vietile separate, drumurile intretaiate, duc la o poveste ce prezinta diferite actiuni ce ajung sa se imbratiseze.

  “In a better world” prezinta viata unui doctor ce-si dedica timpul si siguranta intru ingrijirea unor oameni simpli din Kenya si care e la un pas de a divorta. Copilul mai mare al personajului (Elias) simte tensiunea din familia sa si se izoleaza, ajungand sa fie mascota colegilor de la scoala, fiind batjocorit si insultat.

  Lucrurile iau o alta turnura la aparitia unei familii venite din Londra ce se stabileste in Danemarca.

Personajul Christian, un copil inca suferind dupa proaspata moarte a mamei sale, uraste oamenii lasi si incearca sa se apere si sa ii pedepseasca pe cei care se cred superiori.

  Calmitatea, stapanirea de sine, sunt armele unei persoane morale, ce incearca sa rezolve problemele prin cuvinte, insa de cealalta parte a baricadei te loveste brutalitatea, incapacitatea de a ingaima cateva cuvinte ce pot duce la un pact "iarta-ma".

  Umilinta la care esti supus te face invingator, poti iesi mandru dintr-o confruntare, desi porii iti urla de furie si sangele iti clocoteste, nu ramane decat sa iti tii in frau starile determinate de instinctul primar al unora, lovitura.

  Vrei ca principiile sa nu iti fie zdruncinate, vrei sa te mentii vertical si sa actionezi dupa valorile pe care le-ai acumulat, iti cunosti limitele si nu le poti depasi.

  Filmul ne ilustreaza diferite vitregii ce intampina personajele si le pun la cele mai grele incercari, precum: destramarea unui cuplu, blocarea unei relatii tata-fiu, alegerea intre iertare si razbunare, declinul unei fiinte.

  Un film despre oameni si trairile la care sunt supusi in diferite situatii, regizat de Susanne Bier, a atras atentia si a fost premiat cu Oscar 2011 pentru cel mai bun film intr-o limba straina, daneza.

Alba-neagra

  Inca doi, trei sau mai multi, numarul creste, timpul se depune, formeaza o pojghita ce nu se vrea indepartata.

  Anii te invata sa fii selectiv, nimic nu te mai incanta asa usor si nu-ti mai trezeste simturile. Ramaii indiferent si te uiti chioras la cele mai multe propuneri. O figura de stil s-a lipit ca un scai de stratul ce te inconjoara. Comparatia. E la tot pasul, compari oameni, compari situatii. Nu ii poti vedea dintr-un singur unghi, ii privesti in functie de perimetrul strans de propriile experiente.

  E ca si cum ai inhala acelasi aer naclait. Nu simti ca traiesti si respiri in prezent, duhoarea trecutului te urmareste zi de zi, te apasa ca o carapace. Te privesti in oglinda si te intrebi cine esti, dar raspunsul intarzie, pentru ca ai ramas inchistat in amintiri, in ganduri nedeslusite care nu-ti permit sa evadezi.

  Esti intr-o stare de meditatie din care te vei trezi obosit, zbarcit, supt de timp si de necazuri, orbecaind printre lume ca Diogene in cautarea unui om. Noaptea iti vegheaza simtirea si-ti inunda ochii de roseata insomniei, iar zorii diminetii te cuprind cu spaima si te gasesc la fel de buimac si incapabil sa respiri.

  Un cuvant te hartuieste fara teama de refuz, stie ca va invinge si ca te va mantui: fuga. 

  Un loc nou, necunoscut, in care vei fi doar un trecator, in care nimeni nu te judeca si nu-ti cunoaste dedesubturile, ti se pare ideal. Ti-ai fixat noul tel, solutia, doar ea te poate salva.    

  Chiui de bucurie, soarele ti-a brazdat obrajii cu o noua raza, sangele a prins viata si iti incalzeste trupul ce mult timp a fost invaluit in gheata.

  Exuberanta atinge cote maxime, ti-ai gasit leacul.

Cioara vopsita

„SOMETIMES THE GREATEST JOURNEY IS THE DISTANCE BETWEEN TWO PEOPLE”

  Un pahar de vin rosu si cateva informatii ce-l acompaniaza: a obtinut Globul de Aur si i-au fost inmanate alte premii considerabile. Merita vazut, iar genul in care e incadrat, drama-romance, e un atu, nu ramane decat sa ruleze.

  Invelisul se indeparteaza usor-usor, deschizand un subiect despre care cu greu oamenii de rand vor sa vorbeasca: actiunea de a insela.

  Constrangerea, scarba, dorinta de evadare, te determina sa iei decizii pripite. Fuga ti se pare o solutie si o adopti. Fuga de obisnuit, de normal, evadarea catre necunoscut sunand promitator, sunt ingredientele ce iti pregatesc urmatorul aluat din care vrei sa gusti.

  Primul pas a fost facut, urmeaza acum sa te adaptezi, sa te pliezi pe noua situatie, numai ca libertatea pe care tocmai ai castigat-o te indeamna sa apuci spre cai gresite.

  Protagonista filmului “The painted vail” ne ilustreaza ce dulce poate fi scaparea, dar in acelasi timp ne arata cat de acre ii pot fi roadele.

  Kitty, pare a avea un nume predestinat, fuge de sotul care o iubeste neconditionat si se arunca in patul lui “Casanova”, care minte si imbratiseaza perfect imaginea unui individ care ar face orice pentru satisfactia proprie. Promisiunile desarte, cateva clipe de pierdere totala in extaz, ii ofera actritei Naomi Watts, desfatul de care avea nevoie pentru a simti ca traieste.

  Nimic din ce e frumos nu dureaza, asa ca sotul, actorul Edward Norton, descopera infidelitatea, dar isi pastreaza calmitatea si actioneaza cu inteligenta, lovind cu indiferenta.

 Viata dura, dintr-un sat din China, o loveste si pe Kitty, care se dezmeticeste din visul proaspat trait, dar spulberat. Regretele o macina, dar nu-si poate asuma intreaga vina, vrea sa o imparta, lucru ce ii reuseste.

 Actul sexual desparte suflete pereche sau doar imaginate, dar tot el, presarat cu putin alcool, le poate reuni. Amantul Charlie din “The Painted Vail” izbuteste sa ramana doar sub numele de “nimeni important”.

  Ca in orice film ce prezinta lupta dintre Bine si Rau, ca in basmele lui Petre Ispirescu, totul ia fagasul normal, greselile sunt iertate, dragostea pura si sincera invinge, chiar daca holera face ravagii. Iubirea eterna mentine sufletele chinuite si se poate simti dincolo de portile Raiului sau ale Iadului.

  Ultimele cuvinte ce raman intiparite in mintea telespectatorului sau ale omului ce se identifica cu vreun personaj, sunt urmatoarele: Iarta-ma ( apoteotic spus), iar raspunsul vine ca sunetul unei trompete ce-ti tulbura linistea: Imi pare rau.

  Din pacate au fost spuse prea tarziu, iar insemnatatea lor se scurge ca apa de la robinet, catre un canal ce se amesteca cu restul mizeriilor.

Pinocchio

Se strecoara ca un sarpe, gaseste orice crapatura prin care sa-ti patrunda interiorul, pentru ea nu exista frontiera. Anticorpii sunt prea firavi pentru vigoarea ce i-a lovit. Nu ai niciun scut care sa te protejeze, esti strapuns de o sageata otravita ce ti se imprastie prin vene.

   Ii e la indemana orice subterfugiu, te induce in cel mai ametitor valmasag. E ca un puhoi navalnic ce nu se opreste si in calea caruia nu se afla niciun impediment.

   Pe zi ce trece marimea ei sporeste, i-a fost necesar un mic sambure pentru a-si croi drumul catre nimicire.

   Totusi, dupa indelungi ocoliri si dupa chinuri la care supune, satisfactia pe care o simte si cu care se hraneste, ajunge sa ii fie prapastie. Minciuna e puternica o vreme, dar esueaza in a fi doar arma unui om venal.

   Seva nefasta ce ti-a circulat prin sange ajunge la saturatie si rabufneste; licoarea imprastiata se metamorfozeaza in adevar.

Pedeapsa iti apartine.

O panza

Ai simtit ca ochii ti-au fost larg deschisi, mintea ti-a fost zbarlita, iar prima impresie facuta te-a tulburat. Ai gasit un adevar doar al tau, ti-ai ales “obiectul” in urma propriei analize.

Ceea ce este deplasat, gresit, neslefuit, iluzoriu pentru lume, poate insemna unic, atragator pentru tine; tu vezi ceea ce iti doresti, creezi invelisul “obiectului ales” in functie de asteptarile stabilite.

 De fapt, te sprijini de un adevar ce nu exista, e o stare de la care nu poti abdica, te-ai agatat strans, te-ai incolacit ca pe o liana. Cineva iti sopteste la ureche: “doar tu il cunosti” si te simti superior, iti arati penele precum un paun, esti mandru de descoperirea facuta. Obiectul straluceste datorita tie, doar tu i-ai dezvaluit valoarea.

Viceversa, ti se umfla narile la rostirea noului tau reazem, taria lui te moleseste, stii ca poti fi “tu insuti” doar in preajma obiectului.

Incapatanarea ce te inversuneaza te impinge catre un drum gresit, cu damburi, iar repetarea “inselaciunii” de tine infaptuita devine un adevar.

 Fantasma si-a intins tentaculele, nu te slabeste, esti prins intr-o situatie a carei stransoare greu o desfaci.