Giovanni Sartori preciza ca “orice progres tehnologic a produs, la aparitia sa, teama sau macar aversiune”, deoarece inovatiile pot declansa tulburari in ceea ce priveste existenta oamenilor. Insa daca e sa ne gandim la Internet, acesta a fost primit cu insetare si imbratisat de multa populatie in scurt timp. Astazi “omul” declara ca nu mai poate trai fara Internet.
Daca e sa ma gandesc la viata fara accesul la acest mijloc de comunicare si informare, trebuie sa precizez ca nu as tasta in momentul de fata, ci mi-as creiona ideile pe o foaie palpabila.
Imagineaza-te fara mana dreapta, cam astfel ne-am simti fara internet, betegi, orbecaind prin lumea reala. Ne-am simti asa numai daca am dus o parte din viata avand acces la Internet, daca ne-am hranit din tot ce ne ofera el, bune si rele. Poate fi descris ca un rau necesar fara de care in prezent unii nu isi pot duce existenta.
Dar daca ne intoarcem in trecut, acum 20 de ani, cand nu exista internetul, oamenii nu cunosteau aceasta lipsa; asta nu inseamna ca erau mai putin informati sau ca nu mai comunicau intre ei. Lectura era una din principalele ocupatii, ziarele si cartile jucau un rol important in societate. Oamenii secolului trecut isi duceau existenta in mod normal, comunicarea interumana era mult mai dezvoltata, iar legaturile sociale mult mai stranse, aveau timp unii de alti, de iesiri si discutii.
Astazi, primul lucru pe care il fac multi cand se trezesc dimineata e sa porneasca laptopul/calculatorul, sa se logheze pe yahoo, facebook, sa verifice stirile, noile postari pe bloguri. De dimineata ne infiltram in viata virtuala, uitand ca realitatea ne asteapta afara, sa pasim pe strazi si sa culegem noile roade ce ne le ofera la tot pasul.
Am trecut printr-un test cand am petrecut cateva zile la munte, fara internet. Am fost oarecum detasata si am reusit sa comunic mai mult cu prietenii, colegii, dar gandul imi zbura la noul episod aparut din serialul X, Y, pe care trebuie sa il scot de pe torrente, la blogurile vizitate zilnic, la ce am mai primit pe facebook, obisnuinta isi striga drepturile.
Daca suntem pusi in situatia de a ne adapta, o putem face, sta in firea noastra umana, ne putem mula pe diferite situatii impuse de viata, dar in acelasi timp ne dorim sa nu fim nevoiti sa renuntam la obisnuinta.
As fi ipocrita sa declar ca ar fi mai bine fara internet, fiind o mare consumatoare si client fidel, dar sunt constienta in ceea ce ma priveste ca as citi mai mult, as face mai multa miscare, m-as include mai mult in lumea adevarata.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu